O,amice rabdator
un` sa te mai caut
un` te-ai dus incetosat
peste cate mari ai decedat
te-ai ascuns indurerat
peste neguri apusene
printre vai adanci si largi
intre plopi grei daramati
o,dulce amice creator
asculta-mi glasu`-nduiosat
vorbeste-mi lin de fermecat
adu-mi in gand un loc curat
un loc de vorba pentru noi
verde-albastru-ntunecat
cu frisoane plumburii
si radacini albastre-vii
in ochiul tau ce stralucea
ca astrul de pe cer
am incetat sa mai apar
cu flori in maini
si vorbe dulci in par
in ochiul tau indurerat
ca eclipsa de pe cer
eu tot mai des apar
cu reci ochi de mort
si turturi pe doi peri
in ambii ochi ai tai
umbriti de atata jale
nu mai apar deloc
facut din lut si apa
ci-n cenusa risipita
cand cripta mea
inverzita-n timp va fi
sa-mi veniti la capatai
si din sase fire rasucite
armonie sa-mi cantati
cifre alintate
cu strangeri intepatoare
armonii impletitoare
partituri insangerate
din ecou profund
acompaniate
chiar de ar fi sa mor
cu tine tot as fi
sa-mi fie trupul gol
si sulfetu`-mpietrit
cu tine tot as fi
de ar trage toti de mine
si ar curge foc din mine
cu tine tot as fi
si daca ar fi sa ma-ntorc
sa ies din groapa mort
tot la tine as veni
sub un soare
suntem toti
sub o luna
ne aflam
pe-un pamant
traim cu totii
si o soarta
impartim
fara sa vrem
aceasi linie
o parcurgem
zi de zi
si toti
visam
la al nostru
albstru trandafir
suntem toti impreuna
avem cu totii o casa
sub acelasi soare
si aceasi luna
in aceasi soarta
cu aceleasi vise
dar nu suntem
nici unu
la fel ca altul
fiecare-si are durerea
pe care o poarta
nimeni nu o imparte
ca ar vrea ca nu
si aici se impart cu totii
si nu mai stam
in aceasi casa
sub acelasi
soare luna
sau chiar si soarta
acum se ofileste
albastru trandafir
si-n gradini
are fiecare
cate-un vested
petrecut destin
peste plaiuri, peste acrii
peste vai adânci si late
peste verzi câmpii-mpodobite
calaresc spre casa mea
pe spinarea unui negru
sprinten armasar
în galop s-ajung
la mama mea
ce ma cheama, ce ma striga
ce m-alinta si ma-ncânta
ma aduna, îmi descânta
s-ajung mai repede
la casa ei
sa îi cânt, sa îi dansez
sa-i zâmbesc si s-o iubesc
da` mergând cu paru-n vânt
par balai si lung crescut
ma-ngrozesc când vad
ca ma dezmeticesc
din sprintul meu
îngalopat
cu-n fir de praf
ce ma zgârie in ochi
ca sa vad eu adevarul
ca gonesc spre
o cripta veche
ma inconjoara viata peste tot
intr-un macabru dans intunecat
pietrificat,insangerat
de-a crudului adevar rostire
dar ce conteaza ca ma-nconjoara
nu o simt si daca incerc sa o respir
ma inec precum un bou in apa
si tusesc sute de blasfemii
din ce in ce mai arzatoare
dar sa stii ca
o floare sa-mi fi dat
si jur ca m-as fi oprit
un sarut sa imi fi dat
si jur c-as fi murit
incetosat peste dealuri de namol
si dulci amintiri indurerate
as trage pielea
de pe mine
as ramâne
doar carne si
oase
sa stiu ca ma poti
vedea
cu ochiul mintii
în adevarata mea
splendoare
sa ma vezi ca astrul
noptii
sa ma visezi ca
atingerea
unei raze de soare
ce usor strapunge
pielea
dându-ti
un ten
negricios
sunt precum
un vânt turbat
cu spume la gura
si flacari în ochi
sunt sufletul viu
al unei natiuni
de mult
trecute
uitata
aflata doar în vechi
pagini de manuscris
urat si prafuit
îmi place sa ma
consider
un zeu slut
imaginar
într-o lume
plina
de copaci
cu flori de prostie
sunt mintea înteleapta
si batrana
a celor ce nu stiu
sa-si deschida ochii
în praful amagirii
din zilele de zgura
negricioasa
îmi place gustul
ce mi-l dati zi de zi
sorbindu-mi cafeaua
tineretii
din cana
vietii
iubito,vino lânga mine
si ma ia de mana
în aceasta
lume-nvechita
sa te vad în nud
si sa ma preling pe tine
precum un rau ar curge-n
jos pe sânul tau
atingându-ti usor coapsa
înainte de
a se imprastia
sa fiu pentru tine
cum e ploaia
pentru desert
sa m-astepti zi si noapte
cum asteapta o stânca
marea
s-o izbeasca-n plina forta
spumegând de fericire
sa fiu pentru tine
cum e soarele pentru o floare
sau trupul gol pentru un
sicriu
sa ne fie sarutul
umed si-ndelungat
durând o eternitate
precum
flacara demonilor
arde vesnic
în speranta
de a striga la cer
natura moare
dar mereu ea reinvie
la fel as vrea
sa fie si dragostea mea
sa reînoiesca-n fiecare clipa
de amor dulce si sacru
îmbrãcatã-n frigul îndepãrtãrii
îngeresti
ce mã vegheazã
pe mine
un muritor de rând
patetic
un suflet exilat
în pustietate
prin iubire interzisã
într-o lume pustie
te rog
nu ma uita femeie
nici azi
nici mâine
nici restul zilelor
ce vor veni
triste sau fericite
lasa-ti mereu un loc in tine
sã mã salvezi pe mine
pretuieste-ma în fiecare zi
în speranta unei clipe
de tandrete cu tine
a unei fractiuni de secunda
sa te pot avea,sa te pot vedea
tu esti neformata-femeie în albul
stelar
în mine se rup
gândurile
de singurãtate
fãrã tine….
tind sa mor
sa ajung cu-n centimetru
mai aproape de tine
sa te simt,s te ating
si sa ma înfrupt din tine
ca un animal din prada sa
sa ramai pentru mine
doar un gust amar
de o amintire pala
într-un timp pierdut de mult
trecut,uitat si regasit
intact ca la-nceput
vreau sa te ating
sa simt ca musc din tine
suspinând cu greutate
în lumina zânelor de
altadata
ferecate dar gratioase
de un sarm prea vechi
nu plânge scumpa mea
zâmbeste
pentru mine si lume
cu-n zâmbet prea marit
de îngeri faurit
un lucru mai am de facut
înainte
sa-mi iau avânt în adâncurile
vremii
un trandafir îti las in urma
mai rosu
ca sângele din vine
sa-ti aminteasca de puterea
ce a stat in noi
ramâi cu bine draga mea
adio lume cruda
adio
intr-un trecut
nu atat de indepartat
pe cat as fi vrut
obisnuiam sa vad o voce
o voce incetosata
la marginea patului
meu…..
dar o vedeam scurt
tot timpul fugea
se ascundea
inainte sa o intreb
ce vrea
…
.
era intunecata
suava
si mandra
si dupa o vreme
a inceput
sa-mi sopteasca
la ureche
o vreme nu am inteles
nimic
iar apoi
in timp ce
scormoneau bolile prin mine
vocea a prins chip
si isi forma si trupul
delicat dar aspru
era ca un inger
un inger cazut
prea intunecat
prea trist
sa mai straluceasca
avea ochii
precum cei
a unei femei singure
fara sot
fiu sau fiica…
si un par in care
vedeam doar noaptea
iar apoi imi intorceam
privirea spre buze
spre acel loc
unde insangerata carne
ar trebui sa stea
dar vedeam doar un infinit
usor conturat in vinetiu
la inceput am crezut
ca suntem prieteni
dar dupa nenumarate nopti
ma saruta
si ma cuprinse
in al ei vinetiu infinit
si ma trase-n noapte
iar de atunci
nu mai reusesc
sa vad vocea
ce-mi soptea usor
acum nu mai vad nimic
e prea intunecat
sa mai vad si noaptea
