O voce…

intr-un trecut
nu atat de indepartat
pe cat as fi vrut
obisnuiam sa vad o voce

o voce incetosata
la marginea patului
meu…..
dar o vedeam scurt
tot timpul fugea
se ascundea
inainte sa o intreb
ce vrea
…
.

era intunecata
suava
si mandra
si dupa o vreme
a inceput
sa-mi sopteasca
la ureche

o vreme nu am inteles
nimic
iar apoi
in timp ce
scormoneau bolile prin mine
vocea a prins chip
si isi forma si trupul
delicat dar aspru

era ca un inger

un inger cazut
prea intunecat
prea trist
sa mai straluceasca
avea ochii
precum cei
a unei femei singure
fara sot
fiu sau fiica…
si un par in care
vedeam doar noaptea
iar apoi imi intorceam
privirea spre buze
spre acel loc
unde insangerata carne
ar trebui sa stea
dar vedeam doar un infinit
usor conturat in vinetiu

la inceput am crezut
ca suntem prieteni
dar dupa nenumarate nopti
ma saruta
si ma cuprinse
in al ei vinetiu infinit
si ma trase-n noapte
iar de atunci
nu mai reusesc
sa vad vocea
ce-mi soptea usor
acum nu mai vad nimic
e prea intunecat
sa mai vad si noaptea